Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a participat la festivitatea înmînării Diplomei de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei profesorului Adelgheri Liev, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale a Federaţiei Ruse, şef al Catedrei de terapie manuală a Academiei de Ştiinţe Medicale de Stat din Stavropol, Federaţia Rusă.
În cuvîntul său de deschidere a adunării membrilor A.Ş.M. din cadrul Secţiilor de Ştiinţe Medicale, Biologice, Chimice şi Ecologice, Fizice şi Inginereşti acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., s-a referit la activitatea ştiinţifică a academicianului şi profesorului Adelgheri Liev, ales în calitate de membru de onoare al A.Ş.M. la 15 martie curent în cadrul Adunării membrilor titulari şi membrilor corespondenţi ai A.Ş.M. Omagiatul este savant recunoscut în domeniul vertebroneurologiei, în calitate de şef al Catedrei vertebroneurologie cu curs de medicină tradiţională manuală a Academiei de Ştiinţe Medicale de Stat din Stavropol, director al Clinicii vertebroneurologie din or. Kislovodsk, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Vertebroneurologilor. Este autor a 200 de lucrări ştiinţifice, inclusiv a 5 monografii.
În continuare preşedintele A.Ş.M., sub acompaniamentul aplauzelor celor prezenţi, i-a înmînat Diploma de membru de onoare al A.Ş.M. dlui Adelgheri Liev. Noul membru al A.Ş.M. şi-a prezentat de la tribuna Adunării raportul ştiinţific tradiţional, ascultat cu un profund interes de cei prezenţi.
n discursul rostit cu acest prilej, şeful statului Vladimir Voronin a remarcat aportul considerabil al lui Adelgheri Liev la dezvoltarea neurologiei şi a terapiei manuale, precum şi prodigioasa activitate clinică şi pedagogică desfăşurată de către medicul-savant. De asemenea, Preşedintele a apreciat contribuţia lui Adelgheri Liev la pregătirea cadrelor ştiinţifice din ţara noastră, sprijinul acordat în recunoaşterea rezultatelor cercetărilor savanţilor moldoveni pe plan internaţional.
Vladimir Voronin şi-a exprimat certitudinea că evenimentul de astăzi va conduce la impulsionarea colaborării productive stabilite între comunităţile ştiinţifice din Republica Moldova şi Federaţia Rusă. În context, Preşedintele s-a referit la oportunitatea examinării posibilităţii înfiinţării, în ţara noastră, a unui centru cu profil vertebroneurologic. În acest sens Domnia sa a menţionat importanţa preluării vastei experienţe organizatorice a lui Adelgheri Liev.
În finalul discursului, şeful statului i-a urat lui Adelgheri Liev succese şi noi realizări în activitatea sa responsabilă.
Serviciul de presă al Preşedintelui R.M.
Serviciul de presă al A.Ş.M. |