Îngrijorare privind topirea zăpezii în Antarctica
Savanţii de la NASA susţin că în 2005 s-ar fi topit o mare cantitate de zăpadă în Antarctica din cauza temperaturilor în creştere.
Ei spun că este cel mai serios fenomen de acest tip observat - prin satelit - în ultimele trei decenii.
Apa topită a îngheţat ulterior, transformându-se în gheaţă, dar oamenii de ştiinţă se tem că acest incident semnalează o tendinţă termen lung.
Topirea zăpezii s-a produs timp de o săptămână în ianuarie 2005.
Topirea nu a avut nici un efect asupra nivelului apelor din mări şi oceane, deoarece zăpada topită a reîngheţat.
De atunci oamenii de ştiinţă nu au mai observat o repetare a acestui fenomen. Asta e o veste bună.
Există însă şi o veste rea. Respectiv - cantitatea de zăpadă topită şi locul în care se afla ea.
Savanţii observaseră de câţiva ani buni topriea zăpezilor din Antarctica - dovadă a încălzirii climei.
Dar topirea de care vorbim s-a produs la aproape 900 de kilometri depărtare de mare şi la o altitudine de peste două mii de metri. Ori asta e o premieră - îngrijorătoare.
Zona afectată are suprafaţa Californiei. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că apa rezultată din topirea unor astfel de cantităţi de zăpadă ar putea curge la vale, ajungând la baza blocului de gheaţă unde ar acţiona ca un lubrifiant, accelerându-i alunecarea spre mare.
Cercetătorii spun că este necesară continuarea monitorizării acestei zone - din satelit - pentru a vedea dacă a fost vorba de un incident izolat, sau dacă este o tendinţă care va continua.
Antarctica este cel mai mare rezervor de apă curată al planetei.
Spre deosebire de zona arctică - unde cea mai mare parte a gheţii este la suprafaţa mării, în Antarctica ea este aşezată pe pământ şi - de aceea - topirea unei cantităţi mari ar avea un impact major asupra nivelului mărilor şi oceanelor. |